Acatistul Sfântului Cuvios Alexie Carpatinul (7 Mai)

Condacul 1:

Ales ai fost de înțeleapta pronie dumnezeiască pentru a propovădui sfânta credinţă ortodoxă, înălţat ai fost la treapta de ieromonah şi te-ai nevoit cu râvnă în Rusia Carpatină pentru răspândirea credinţei dreptslăvitoare. Pentru aceasta şi noi, ca fii ai tăi duhovniceşti, din iubirea noastră pentru tine îţi cântăm: Bucură-te, preacuvioase părinte Alexie, slăvitule mărturisitor al lui Hristos şi rugătorule pentru sufletele noastre!

Icosul 1:

Făcătorul îngerilor şi Ziditorul tuturor celor văzute te-a rânduit să fii mărturisitor al credinţei ortodoxe în mijlocul poporului robit de învăţătura latinească, dar care năzuia spre mărturisirea ortodoxă a Bisericii de Răsărit, cea plăcută lui Dumnezeu, şi te-a ales din vârsta prunciei, părinte Alexie, să slujeşti pentru întoarcerea la adevăr şi mântuirea multor oameni. Pentru aceasta, strigăm către tine cu îndrăznire:

Bucură-te, cel ce din tinereţe L-ai îndrăgit din toată inima pe Hristos;

Bucură-te, cel ce de la răsăritul vieţii tale pentru El te-ai nevoit;

Bucură-te, cel ce ţi-ai întărit duhul rugându-te cu râvnă;

Bucură-te, cel ce ţi-ai arătat sfinţenia vieţii încă din pruncie;

Bucură-te, cel ce prin râvna ta îi veseleşti pe cei binecredincioşi;

Bucură-te, cel ce pentru toate acestea ai fost iubit de Dumnezeu încă din anii copilăriei;

Bucură-te, preacuvioase părinte Alexie, slăvitule mărturisitor al lui Hristos şi rugătorule pentru sufletele noastre!

Condacul al 2-lea:

Văzându-l pe tatăl tău, care zăcea pe patul morţii, îi uşurai suferinţele trupeşti şi sufleteşti, fericite, iar prin rugăciune arzătoare şi cuvânt mângâindu-l, îl cinsteai, potrivit poruncii Domnului. De aceea şi noi, învăţându-ne de la tine să păzim poruncile Domnului, Îi cântăm Ziditorului cerului şi al pământului: Aliluia!

Icosul al 2-lea:

Având mintea luminată de Dumnezeu, ai priceput, prealăudate, că lucrul cel de trebuinţă este evlavia, cu care te-ai şi ostenit să-ţi îmbogăţeşti sufletul, învăţând Legea Domnului. Pentru aceasta şi noi îţi strigăm:

Bucură-te, blândule următor al lui Iisus;

Bucură-te, păzitorul cel zelos al poruncilor Domnului;

Bucură-te, cel ce L-ai ascultat cu smerenie pe Hristos;

Bucură-te, râvnitor al vieţii îngereşti a monahilor;

Bucură-te, apărătorul sârguincios al dreptei credinţe;

Bucură-te, luminătorule al Ortodoxiei;

Bucură-te, preacuvioase părinte Alexie, slăvitule mărturisitor al lui Hristos şi rugătorule pentru sufletele noastre!

Condacul al 3-lea:

Fiind povăţuit de Puterea Celui de Sus, îndreptatu-ţi-ai picioarele spre aşezământul din Bixad, la bătrânul părinte Arcadie, rugându-l să te călăuzească pe calea virtuţilor. De aceea, primind cele dorite, I-ai cântat Domnului, Cel Ce pe toate le rânduieşte spre bine, cântare de laudă: Aliluia!

Icosul al 3-lea:

Având dorinţa bună, preafericite, de a-ţi păstra fecioria şi de a te uni cu Biserica Ortodoxă, te-ai nevoit pentru mântuirea nemuritorului tău suflet şi pentru sufletele semenilor tăi. Pentru aceasta te fericim şi îţi grăim:

Bucură-te, povăţuitorule credincios al înţelepciunii dumnezeieşti;

Bucură-te, păzitorule al curăţiei sufleteşti şi trupeşti;

Bucură-te, propovăduitorule neînfricat al credinţei ortodoxe;

Bucură-te, cel prin predici înflăcărate pe mulţi i-ai întors la credinţa cea adevărată;

Bucură-te, cel ce prin cuvântul adevărului pe puternicii lumii acesteia i-ai mustrat;

Bucură-te, că pentru aceasta ai răbdat multe necazuri;

Bucură-te, preacuvioase părinte Alexie, slăvitule mărturisitor al lui Hristos şi rugătorule pentru sufletele noastre!

Condacul al 4-lea:

Viforul de prigoane şi necazuri nu au clintit sufletul tău, părinte preaslăvite, ci, întărindu-te în calea cea adevărată către mântuire, aleasă de tine, I-ai cântat neîncetat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea:

Auzind despre vieţile nevoitorilor de demult şi despre cum, fiind ei povăţuiţi şi întăriţi de Domnul, sporeau în nevoinţă, şi râvnind să le urmezi pilda, părinte preacuvioase, ai petrecut zile şi nopţi întru rugăciune şi te pregăteai de pătimirile care aveau să vină. Iar noi, preamărind osârdia ta minunată, îţi strigăm unele ca acestea:

Bucură-te, că de dragul adevărului, ai ridicat povara multor nevoinţe asemenea apostolilor;

Bucură-te, că pentru aceasta ai fost numit întru adevăr Apostol al Ortodoxiei în pământul Carpaţilor;

Bucură-te, milostive părinte, care ai dorit mân- tuirea multora;

Bucură-te, cel ce nu le-ai căutat pe ale tale, ci pecele ale aproapelui tău;

Bucură-te, stâlp neclintit al predaniei apostoleşti;

Bucură-te, îndrumătorule bun al turmei lui Hristos;

Bucură-te, preacuvioase părinte Alexie, slăvitule mărturisitor al lui Hristos şi rugătorule pentru sufletele noastre!

Condacul al 5-lea:

Steaua care a fost trimisă de Dumnezeu să-i călăuzească odinioară pe magi la Pruncul cel dumnezeiesc, Hristos, Cel născut în Betleem, te-a adus şi pe tine în sfântul oraş al Ierusalimului pentru închinare şi rugăciune. Iar tu, dând slavă lui Dumnezeu pentru această mare milostivire, Îi cântai Mântuitorului nostru: Aliluia!

Icosul al 5-lea:

Văzând obştea Mănăstirii Sfântului Pantelimon din Athos râvna ta sfântă pentru credinţa cea adevărată, ţi-a dăruit icoana Maicii Domnului numită „a Acatistului”, pentru ca să-ţi fie ţie şi poporului tău apărătoare întru toate. Pentru aceasta, îţi strigăm aşa:

Bucură-te, cel ce ai ajuns în Sfântul Munte Athos, grădina Maicii Domnului;

Bucură-te, cel ce ai fost întâmpinat cu bucurie de obştea Mănăstirii Sfântului Pantelimon;

Bucură-te, că acolo te-ai unit cu Sfânta Biserică Ortodoxă;

Bucură-te, că dorinţa inimii tale s-a împlinit;

Bucură-te, că ţi s-a dăruit de către obştea athonită ca binecuvântare icoana Născătoarei de Dumnezeu „a Acatistului”;

Bucură-te, că te-ai întors în patria ta cu această icoană şi multe alte lucruri sfinte;

Bucură-te, preacuvioase părinte Alexie, slăvitule mărturisitor al lui Hristos şi rugătorule pentru sufle-

tele noastre.

Condacul al 6-lea:

Propovăduitor al credinţei ortodoxe şi al evlaviei te-ai arătat până la sfârşitul vieţii tale pământeşti, preacuvioase, cerând fără încetare ajutor de la Împărăteasa Cerului, rugându-te în faţa icoanei sale făcătoare de minuni „a Acatistului”, pentru care Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea:

Un har deosebit pentru săvârşirea tainelor bisericeşti a strălucit întru tine, părinte Alexie, după hirotonia ta întru ieromonah. Pentru aceasta s-au bucurat foarte credincioşii din Carpaţi, care strigă către tine:

Bucură-te, cel ce ai primit chipul îngeresc;

Bucură-te, cel ce te-ai alăturat puterilor cereşti;

Bucură-te, cel ce după primirea chipului îngeresc te-ai învrednicit de harul preoţiei;

Bucură-te, săvârşitorule evlavios al tainelor bisericeşti;

Bucură-te, cel ce ai stat cu umilinţă în faţa sfintei mese;

Bucură-te, mijlocitorule neostenit pentru credincioşi în faţa lui Dumnezeu;

Bucură-te, preacuvioase părinte Alexie, slăvitule mărturisitor al lui Hristos şi rugătorule pentru sufletele noastre!

Condacul al 7-lea:

Vrând Domnul Cel Preabun să arate întru tine un nou vas al harului Său, te-a trimis la poporul cel multpătimitor pentru luminare şi sfinţire prin tainele bisericeşti, pe care le săvârşeai cu osârdie, cântându-I lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 7-lea:

Ca pe un nou mărturisitor te-a arătat Domnul Dumnezeu atunci când prigonitorii te-au legat şi te-au aruncat în temniţă. Iar oamenii dreptslăvitori, văzând unele ca acestea, s-au umplut de întristare, grăind către tine astfel:

Bucură-te, cel ce pentru credinţa în Hristos ai răbdat cu bărbăţie lanţuri şi întemniţare;

Bucură-te, că prin aceasta i-ai urmat pe sfinţii mucenici;

Bucură-te, că te asemănai cu ei prin mărturisire;

Bucură-te, că prin răbdarea ta l-ai biruit pe diavol;

Bucură-te, cel ce prin propovăduirea ta în Munţii Carpaţilor te-ai asemănat cu apostolul Andrei, cel întâi chemat;

Bucură-te, urmaş slăvit al Sfinţilor Chiril şi Metodie, cei întocmai cu apostolii;

Bucură-te, preacuvioase părinte Alexie, slăvitule mărturisitor al lui Hristos şi rugătorule pentru sufletele noastre!

Condacul al 8-lea:

Împlinitu-ţi-ai cu slavă călătoria pământească, preacuvioase părinte, propovăduind oamenilor cuvântul adevărului lui Hristos şi chemându-i pe toţi la pocăinţă, ca pocăindu-se pentru păcatele lor, să-I cânte cu inimă curată lui Hristos Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea:

Arzând tot de iubire pentru Dumnezeu şi oameni, nu ţi-ai cruţat puterile trupeşti şi sufleteşti pentru propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu şi renaşterea credinţei ortodoxe în mijlocul poporului. Iar noi, fiind recunoscători, cu umilinţă din inimă strigăm către tine acestea:

Bucură-te, preacuvioase părinte Alexie, luminătorule al Ortodoxiei;

Bucură-te, plăcutule al lui Hristos, cel plin de cuvioşie şi dreptate;

Bucură-te, cel ce ai avut o mare râvnă pentru renaşterea credinţei ortodoxe;

Bucură-te, cel ce te-ai alăturat cetei preacuvioşilor mărturisitori;

Bucură-te, bunule păstor, care ai fost gata să-ţi pui sufletul pentru oile tale;

Bucură-te, cel ce ţi-ai apărat turma de lupii cei răi;

Bucură-te, preacuvioase părinte Alexie, slăvitule mărturisitor al lui Hristos şi rugătorule pentru sufletele noastre!

Condacul al 9-lea:

Multe necazuri şi supărări ai răbdat din partea necredincioşilor, multpătimitorule părinte, dar nimic nu a reuşit să te despartă de iubirea lui Dumnezeu. Şi toate năpastele răbdând, cu harul lui Hristos, I-ai cântat fără de încetare: Aliluia!

Icosul al 9-lea:

Ritorii cei vorbitori în deşert nu pot să priceapă adevărul credinţei ortodoxe, nici să pătrundă puterea ei mântuitoare, căci în mândria lor au căzut de la Biserica cea una, sfântă, sobornicească şi apostolească. Iar noi, ca fii ai lui Dumnezeu, învăţaţi fiind de tine, părinte Alexie, să credem drept în Sfânta Treime, te fericim zicând aşa:

Bucură-te, luminător nestins al Ortodoxiei;

Bucură-te, împodobire cu har a poporului dreptmăritor;

Bucură-te, cel încununat de Hristos cu cununa mărturisirii;

Bucură-te, cel preamărit cu slavă de Biserica Lui;

Bucură-te, cel ce te-ai mutat din această vale a plângerii în Ierusalimul cel Ceresc, împărăţia

cerurilor;

Bucură-te, că şi trupul tău s-a proslăvit pe pământ prin neputrezire;

Bucură-te, preacuvioase părinte Alexie, slăvitule mărturisitor al lui Hristos şi rugătorule pentru sufletele noastre!

Condacul al 10-lea:

Vrând să mântuieşti oamenii de învăţăturile cele mincinoase şi de erezii, ai purtat nevoinţa apostolească, propovăduind pretutindeni cuvântul adevărului dumnezeiesc şi învăţându-i pe toţi să-I cânte cu dreaptă slăvire lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 10-lea:

Zid puternic şi de neînvins ai fost pentru poporul tău, părinte preacuvioase, rugându-te neîncetat Domnului să caute la poporul credincios şi să-l întărească în credinţa cea dreaptă. Iar noi, lăudând nevoinţele şi ostenelile tale, îţi cântăm cu umilinţă:

Bucură-te, statornicie de neclintit în dreapta credinţă;

Bucură-te, strălucire a luminii Evangheliei;

Bucură-te, pravilă a credinţei şi a bunei-cuviinţe;

Bucură-te, rugătorule neostenit pentru noi înaintea lui Dumnezeu;

Bucură-te, învăţătorule ales al desăvârşirii creştineşti;

Bucură-te, ajutătorul nostru neîncetat în ispitele vieţii;

Bucură-te, preacuvioase părinte Alexie, slăvitule mărturisitor al lui Hristos şi rugătorule pentru sufletele noastre!

Condacul al 11-lea:

Orice cântare se biruieşte de ostenelile tale nenumărate, părinte Alexie. Căci cine dintre cei născuţi pe pământ va putea să laude viaţa ta cea plină de nevoinţe, cine va putea cinsti faptele tale sfinţite, smerenia cuviincioasă, rugăciunea neîncetată, iubirea nefăţarnică, pentru care te-ai învrednicit, împreună cu cei care I-au bineplăcut din veac lui Dumnezeu, să cânţi în veşnicie: Aliluia!

Icosul al 11-lea:

Ca o făclie purtătoare de lumină ai strălucit, fericite părinte, alungând întunericul necredinţei şi al răutăţii din ţara noastră prin lumina credinţei lui Hristos, pentru care îţi cântăm aşa:

Bucură-te, cel ce ai dispreţuit slava lumii ca pe un lucru deşert;

Bucură-te, cel ce ai primit sărăcia duhovnicească pentru Hristos;

Bucură-te, floarea prea minunată a Ortodoxiei;

Bucură-te, cel ce prin strălucirea ta luminezi întunericul sufletelor noastre;

Bucură-te, împreună-slujitorule cu Apostolii;

Bucură-te, cel ce ne aprinzi inimile de râvnă pentru credinţa Ortodoxă;

Bucură-te, preacuvioase părinte Alexie, slăvitule mărturisitor al lui Hristos şi rugătorule pentru sufletele noastre!

Condacul al 12-lea:

Un har deosebit ţi s-a dăruit de la Domnul atunci când te apropiai de sfârşitul vieţii tale pământeşti, învrednicindu-te să primeşti marele şi îngerescul chip, pentru ca să-I cânţi lui Dumnezeu împreună cu cetele cereşti: Aliluia!

Icosul al 12-lea:

Văzând pătimirile şi nevoinţele tale, lăudăm sfârşitul tău cel cuvios, lăudăm proslăvirea ta în ceata preacuvioşilor mărturisitori ai lui Hristos şi stând cu cuget cuvios în faţa moaştelor tale tămăduitoare, prăznuim duhovniceşte, căci avem un nou rugător şi mijlocitor înaintea lui Dumnezeu, şi îţi strigăm unele ca acestea:

Bucură-te, cel ce ai moştenit Împărăţia Cerurilor;

Bucură-te, că priveşti slava lui Dumnezeu;

Bucură-te, cel ce locuieşti împreună cu toţi sfinţii;

Bucură-te, că împreună cu aceştia te rogi în ceruri pentru noi lui Dumnezeu;

Bucură-te, că prin moaştele tale nestricăcioase arăţi minuni pe pământ;

Bucură-te, că tuturor celor care aleargă la tine le,dai ajutor cu har;

Bucură-te, preacuvioase părinte Alexie, slăvitule mărturisitor al lui Hristos şi rugătorule pentru sufletele noastre!

Condacul al 13-lea:

O, preaslăvite părinte Alexie, propovăduitorule al dreptei credinţe şi învăţătorule al bunei-cuviinţe, primeşte de la noi, păcătoşii şi nevrednicii, această puţină rugăciune şi cere de la Dumnezeul cel atotmilostiv să întărească Sfânta Biserică şi să o păzească de erezii, schisme şi neînţelegeri, iar pe noi să ne ajute să stăm în credinţa cea adevărată până la ultima,suflare, pentru ca să-I cântăm Mântuitorului nostru neîncetat şi cu inima curată: Aliluia! (Acest Condac se spune de 3 ori).

Icosul 1:

Făcătorul îngerilor şi Ziditorul tuturor celor văzute te-a rânduit să fii mărturisitor al credinţei ortodoxe în mijlocul poporului robit de învăţătura latinească, dar care năzuia spre mărturisirea ortodoxă a Bisericii de Răsărit, cea plăcută lui Dumnezeu, şi te-a ales din vârsta prunciei, părinte Alexie, să slujeşti pentru întoarcerea la adevăr şi mântuirea multor oameni. Pentru aceasta, strigăm către tine cu îndrăznire:

Bucură-te, cel ce din tinereţe L-ai îndrăgit din toată inima pe Hristos;

Bucură-te, cel ce de la răsăritul vieţii tale pentru El te-ai nevoit;

Bucură-te, cel ce ţi-ai întărit duhul rugându-te cu râvnă;

Bucură-te, cel ce ţi-ai arătat sfinţenia vieţii încă din pruncie;

Bucură-te, cel ce prin râvna ta îi veseleşti pe cei binecredincioşi;

Bucură-te, cel ce pentru toate acestea ai fost iubit de Dumnezeu încă din anii copilăriei;

Bucură-te, preacuvioase părinte Alexie, slăvitule mărturisitor al lui Hristos şi rugătorule pentru sufletele noastre!

Condacul 1:

Ales ai fost de înțeleapta pronie dumnezeiască pentru a propovădui sfânta credinţă ortodoxă, înălţat ai fost la treapta de ieromonah şi te-ai nevoit cu râvnă în Rusia Carpatină pentru răspândirea credinţei dreptslăvitoare. Pentru aceasta şi noi, ca fii ai tăi duhovniceşti, din iubirea noastră pentru tine îţi cântăm: Bucură-te, preacuvioase părinte Alexie, slăvitule mărturisitor al lui Hristos şi rugătorule pentru sufletele noastre!

Rugăciune:

O, păstorule sfinţit, preacuvioase părinte Alexie, ştim că stând în faţa prestolului Preasfintei Treimi ai o mare îndrăzneală în rugăciunile tale înaintea Domnului. Caută şi acum spre noi, păcătoşii şi nevrednicii fiii tăi, care alergăm la tine şi te rugăm: înduplecă-L pe Domnul să ne dăruiască hotărârea de a dobândi,evlavia părinţilor noştri pe care ai dobândit-o şi tu din,tinereţile tale.

Tu, cel ce în viaţă ai fost apărătorul şi păstrătorul,sârguincios al credinţei adevărate, ajută-ne şi nouă să păstrăm cu neclintire credinţa ortodoxă. Sufletul tău blând a sporit în smerenia dumnezeiască, învaţă-ne deci, şi pe noi, să ne hrănim mintea nu cu deşertăciunile înţelepciunii lumeşti, ci cu priceperea întru smerenie a voii lui Dumnezeu. Aşa, bineplăcutule al lui Dumnezeu, nu te întoarce de la noi, cei ce ne rugăm ţie, căci nu cerem doar izbăvire de necazuri şi supărări, ci şi putere şi tărie, mărinimie şi iubire, pentru ca să trecem fără de cârtire peste necazurile care ne împresoară.

Cere pentru noi răbdare neclintită până la sfârşitul vieţii noastre, pace întru Domnul şi lăsarea păcatelor. Sfinte Alexie, potoleşte vânturile necredinţei şi ale tulburărilor şi cere ca Domnul să statornicească între noi liniştea, bună-cuviinţa şi dragostea nefăţarnică. Să ne păzească, pentru rugăciunile tale, de războiul cel dintre noi, să întărească Sfânta noastră Biserică Ortodoxă, ca să nu îi lipsească păstorii cei adevăraţi, făcători de bine şi care cârmuiesc cu dreptate cuvântul adevărului evanghelic.

Păzeşte şi oile cele pierdute ale turmei lui Hristos, ca să se întoarcă pe calea bunei-cuviinţe şi a mântuirii. Şi roagă-L pe Domnul puterilor să ne călăuzească pe calea pocăinţei celei adevărate ca astfel, cu o inimă şi o gură să-L preamărim pe Dumnezeul cel minunat întru sfinţii Săi şi slăvit în Treime, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh în vecii vecilor. Amin.

Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită, fără de asemănare, decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale și ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi! Amin!

Lasă un comentariu