Arhivă | 24 aprilie 2024

Acatistul Sfântului Mărturisitor Isaachie (Isaac), Starețul Mănăstirii Dalmația (30 Mai)

Condacul 1

Slăvim viața ta cea binecuvântată căci ai izvorât râuri de minuni, Sfinte Isaachie, fiind locaș al Dumnezeirii Celei din Trei Sori, slujitor smerit al Tatălui, urmând în pătimiri Fiului și luminând poporul cu harului Duhului Sfânt. Iar acum, auzind aceste rugăciuni și primind lacrimile noastre, ai milă de noi și izbăvește-ne din ispite că iată cu dragoste te chemăm: Bucură-te, Sfinte Părinte Isaachie, mare izgonitor de duhuri necurate, tămăduitor și făcător de minuni!

Icosul 1

Înăuntrul inimii tale ai primit strălucirea cea fără de materie a Puterii lui Dumnezeu cu care te-ai îmbrăcat ca și cu un veșmânt de preț, și făcându-te de o seamă cu Îngerii ai zburat cu sufletul încă de pe pământ spre culmile îndumnezeirii celor vrednici, lucru pentru care te lăudăm:

Bucură-te, cel ce cu tăria sufletului ai supus patimile;

Bucură-te, cel ce ai alungat negura înșelăciunii;

Bucură-te, cel ce ai zămislit spicul veșnic al nepătimirii;

Bucură-te, cel ce ai biruit trupul spre înălțarea inimii în smerenie;

Bucură-te, rodind ispășirea din arătura sufletului;

Bucură-te, cel ce acum ai multă îndrăzneală în Împărăția Tatălui;

Bucură-te, Sfinte Părinte Isaachie, mare izgonitor de duhuri necurate, tămăduitor și făcător de minuni!

Condacul 2

Crescând cu trupul și cu sufletul către dorirea de Dumnezeu, ai luat calea călugăriei, Sfinte Isaachie, și nevoindu-te în pustia răsăritului i-ai urmat Sfântului Proroc Ilie, petrecând viață asemenea cu Îngerii și căpătând înțelepciunea duhovnicească a celor sfințiți: Aliluia!

Icosul 2

Ai dospit ca un aluat în zilele de arșiță ale pustiului, iar nopțile le petreceai luptându-te cu gândurile și cu ispitirile vrăjmașilor diavoli, și devenind iscusit în meșteșugul rugăciunii ai căpătat puterea de a izgoni duhurile întunericului, iar noi îți zicem acestea:

Bucură-te, îmbunătățit în înfrânare;

Bucură-te, cel plin de dragostea lui Hristos;

Bucură-te, întărit de umilință;

Bucură-te, cel puternic, care calci peste șerpi și peste scorpii;

Bucură-te, că ai păzit făclia sufletului neadormită;

Bucură-te, că lumina ei a ars din untdelemnul chinuirilor tale;

Bucură-te, Sfinte Părinte Isaachie, mare izgonitor de duhuri necurate, tămăduitor și făcător de minuni!

Condacul 3

Auzind tu că împăratul Valent al grecilor a pornit cumplită prigoană împotriva creștinilor, închizând biserici, dărâmându-le sau prefăcându-le în grajduri pentru cai, iar pe slujitorii lui Hristos îi omora fără cruțare din pricina eresului lui Arie, nu ai îndurat una ca aceasta, Cuvioase Părinte, și ai pornit spre Constantinopol ca un apărător al credinței: Aliluia!

Icosul 3

Acolo ajungând, ai întărit credincioșii în buna credință iar ei primeau prin tine har și putere, fiindcă duhul lui Dumnezeu se odihnea în tine iar cuvântul tău era ca o lumină aprinsă, umbrindu-i cu darul tău ceresc pe care te cinsteau:

Bucură-te, că te-ai rugat la Hristos să smerească mândria răufăcătorilor;

Bucură-te, că Domnul i-a pornit pe barbari să facă război lui Valent;

Bucură-te, că aceștia au pornit cu oaste mare de peste Dunăre;

Bucură-te, că au robit Tracia și s-au apropiat de Constantinopol;

Bucură-te, că împăratul Valent a adunat și el oaste;

Bucură-te, că mânia lui Dumnezeu era asupra lui ca odinioară asupra lui Saul;

Bucură-te, Sfinte Părinte Isaachie, mare izgonitor de duhuri necurate, tămăduitor și făcător de minuni!

Condacul 4

Ieșind Valent din oraș cu oștile sale, l-ai întâmpinat Sfinte Isaachie și i-ai strigat cu glas mare: ”Împărate, deschide bisericile celor dreptcredincioși și Dumnezeu îți va îndrepta bine calea înaintea ta” dar el te-a defăimat socotind cuvintele tale întru nimic, iar tu i-ai ieșit în cale și a doua zi ai strigat la el aceleași cuvinte, fiind alungat cu ocară și cu bătăi căci împăratul nu se ruga la Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 4

A treia zi la fel ai făcut, Sfinte, și apucând frâul calului pe care era călare împăratul ai început a-l ruga fierbinte să deschidă bisericile, îngrozindu-l cu răzbunarea lui Dumnezeu dacă nu va face ceea ce îi ceri, dar ai fost aruncat într-o râpă adâncă cu spini cumpliți și cu o baltă cu noroi, iar noi te slăvim:

Bucură-te, că din mlaștina aceea nu ar fi putut să iasă nimeni;

Bucură-te, că era adâncă și s-ar fi înecat oricine;

Bucură-te, că tu Sfinte ai fost păzit de Dumnezeu;

Bucură-te, că nici spinii nu te-au atins;

Bucură-te, că nici balta nu te-a înghițit;

Bucură-te, că au venit trei bărbați purtători de lumină care te-au scos din râpă;

Bucură-te, Sfinte Părinte Isaachie, mare izgonitor de duhuri necurate, tămăduitor și făcător de minuni!

Condacul 5

Cunoscând cu duhul că Dumnezeu a trimis pe îngerii Săi să te scoată din prăpastia aceea, ai căzut în genunchi și ai dat mulțumire Mântuitorului care are grijă de robii Lui, și întărindu-te te-ai dus din nou în calea împăratului și i-ai spus: „Tu ai voit să mă omori în spini și în baltă, iar Domnul m-a păzit viu și prin sfinții Săi îngeri m-a scos din acea prăpastie. Deci, o, împărate, ascultă-mă și deschide bisericile celor dreptcredincioși, ca să biruiești pe vrăjmași și să te întorci cu slavă; iar de nu mă vei asculta, apoi nu te vei întoarce de la război, ci vei pieri acolo”: Aliluia!

Icosul 5

Dar deși Valent s-a minunat de îndrăzneala ta și de fața ta cea luminată, nu te-a ascultat fiindcă inima lui era împietrită și a dar poruncă la doi boieri pe nume Saturnin și Victor să te păzească în legături până se va întoarce de la război când avea plănuit să îți dea răsplata pe care o socotea cu mintea lui:

Bucură-te, că i-ai grăit, Sfinte, că nu va putea birui;

Bucură-te, că i-ai prorocit că va fugi din fața barbarilor;

Bucură-te, că i-ai spus că va fi prins și ars de viu cu foc;

Bucură-te, că apoi te-au dus în temniță;

Bucură-te, că împăratul a plecat la război mânios;

Bucură-te, Sfinte Părinte Isaachie, mare izgonitor de duhuri necurate, tămăduitor și făcător de minuni!

Condacul 6

Războiul a fost cumplit, căci întâlnindu-se oștile grecești cu cele barbare s-a făcut tăiere mare, dar cu dumnezeiasca Voie barbarii i-au biruit pe greci, așa cum ai vestit tu de dinainte, Sfinte Isaachie, iar Valent fiind rănit a fugit din calea morții împreună cu sfetnicul său care îl sfătuise să nu asculte de tine: Aliluia!

Icosul 6

Ascunzându-se amândoi în niște claie de paie în apropierea unui sat, nu s-au putut ascunde și de mânia lui Dumnezeu căci barbarii, ajungând în locurile acelea au aflat de la niște greci unde sunt a și au aprins foc de au ars paiele cu tot cu împărat și cu sfetnicul arian, pierind cu sunet vrăjmașii lui Dumnezeu:

Bucură-te, că mai apoi în ajutorul grecilor a venit Grațian, împăratul Romei;

Bucură-te, că l-a pus împărat pe Teodosie, care a biruit barbarii;

Bucură-te, că tu Sfinte petreceai în legături în închisoare;

Bucură-te, că un soldat te-a înfricoșat că vine Valent să te pedepsească;

Bucură-te, că i-ai spus că acesta e mort de șapte zile, arzând după prorocia ta;

Bucură-te, că temnicerii s-au speriat și ți-au dat drumul;

Bucură-te, Sfinte Părinte Isaachie, mare izgonitor de duhuri necurate, tămăduitor și făcător de minuni!

Condacul 7

Intrând biruitor împăratul Teodosie în cetate, Saturnin și Victor l-au înștiințat despre tine, Sfinte Părinte, cum ai îndrăznit să îl înfrunți pe Valent și cum s-a adeverit prorocia ta, fiindcă toți te aveau la evlavie și te cinsteau ca mare făcător de minuni: Aliluia!

Icosul 7

Minunându-se Teodosie de un bărbat ca tine, a cerut să te aducă cu alai la sine și ți s-a închinat ca unui plăcut al lui Dumnezeu, rugându-te să te rogi la Domnul pentru el și pentru toată împărăția lui, iar noi zicem așa:

Bucură-te, că i-ai dat povețe de viață sfântă;

Bucură-te, că i-ai spus să petreacă în dreapta credință;

Bucură-te, că l-ai sfătuit să întoarcă pacea Bisericii;

Bucură-te, că și la milostenie și la dragostea de săraci l-ai povățuit;

Bucură-te, că prin tine, Sfinte, cei necunoscători se luminează;

Bucură-te, că tu înmulțești bunătatea și facerea de bine;

Bucură-te, Sfinte Părinte Isaachie, mare izgonitor de duhuri necurate, tămăduitor și făcător de minuni!

Condacul 8

Împăratul te-a ascultat, Sfinte Cuvioase, făcând toate cele grăite de tine, izgonindu-i pe arieni din Constantinopol, deschizând biserici și construind altele în locul celor distruse, aducând mare fericire credincioșilor care strigau la Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 8

Ai vrut mai apoi să te întorci la viața ta din pustie, dar Saturnin și Victor te-au rugat să nu te desparți de cetatea împărătească ci să viețuiești împreună cu ei, ajutând Bisericii lui Hristos cu rugăciunile și cu învățăturile tale:

Bucură-te, că te-ai plecat la rugămintea lor;

Bucură-te, că ai fost sihastru în mijlocul lumii;

Bucură-te, că pustia o aveai în suflet ca far luminător al îndumnezeirii;

Bucură-te, că lumina smereniei a cântărit mai greu;

Bucură-te, că ai primit povara întovărășirii pentru mântuirea semenilor;

Bucură-te, că Dumnezeu a căutat spre tine cu darurile Sale;

Bucură-te, Sfinte Părinte Isaachie, mare izgonitor de duhuri necurate, tămăduitor și făcător de minuni!

Condacul 9

S-a făcut oarecare gâlceavă între Saturnin și Victor, fiindcă fiecare dorea să petreci mai mult timp în casa lui, iar tu le-ai zis, Sfinte: : „Fiilor, destul îmi este mie dragostea voastră! Iar de vreme ce aveți grijă și dorință ca să odihniți pe a mea smerenie, apoi vă spun că, cine se va grăbi mai întâi să-mi zidească o locuință, la acela voi petrece în toate zilele vieții mele”: Aliluia!

Icosul 9

Construindu-ți Saturnin primul casă, ai rămas mai mult în preajma lui, dar nu l-ai părăsit nici pe Victor pe care îl cercetai des, și în jurul tău au început să se adune mulți cuvioși ce voiau să se călugărească, așa încât s-a întemeiat o mănăstire mare din averea celor doi iubitori de Dumnezeu bărbați:

Bucură-te, că ai povățuit mulți monahi;

Bucură-te, dascăl folositor mirenilor;

Bucură-te, că i-ai dus pe toți pe calea mântuirii;

Bucură-te, că erai pildă de viață îmbunătățită;

Bucură-te, erai iscusit duhovnic;

Bucură-te, cunoscător al tainelor inimii;

Bucură-te, Sfinte Părinte Isaachie, mare izgonitor de duhuri necurate, tămăduitor și făcător de minuni!

Condacul 10

Pe cei care îi spovedeai îi purtai prin toată viața lor, din frageda copilărie și până la vârsta ce o aveau, descoperindu-le cele ascunse și vădind păcatele uitate sau nespuse din rușine, și îi învățai să ducă o viață curată, punând început bun și rugându-se neîncetat la Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 10

Pe monahi îi sfătuiai la smerita cugetare, la pocăință, la iubirea de frați, fiind bun învățător al viețuirii în armonie în mănăstire, propovăduind pacea și toleranța neputințelor celorlalți, și toți te strigau cu evlavie:

Bucură-te, Cuvios Stareț, păstor al turmei lui Hristos;

Bucură-te, că ai risipit năvălirile demonilor;

Bucură-te, că erai mare exorcist;

Bucură-te, că credincioșii te chemau să faci rugăciuni în casele lor;

Bucură-te, că te luptai cu toate cele necurate;

Bucură-te, că dezlegai toate legăturile vrăjitorești;

Bucură-te, Sfinte Părinte Isaachie, mare izgonitor de duhuri necurate, tămăduitor și făcător de minuni!

Condacul 11

Cunoscând sfârșitul tău, Sfinte Părinte, ai lăsat povețe înțelepte monahilor, îmbrățișându-i cu dragostea lui Hristos care era din belșug în inima ta, iar ei i-au mulțumit lui Dumnezeu pentru darul de a fi fost duhovnicul lor: Aliluia!

Icosul 11

Ducând lupta cea bună ai ajuns la capătul vieții în bătrânețe cinstite și având sfârșit cuvios te-ai mutat la ceata Sfinților din Ceruri de unde auzi aceste laude de la noi:

Bucură-te, că în locul tău ai numit un stareț pe numele Dalmat;

Bucură-te, că mai apoi mănăstirea a luat numele lui;

Bucură-te, că multă plângere a fost la îngroparea ta;

Bucură-te, că au așezat sfintele tale moaște în Biserica Sfântului întâi Mucenic Ștefan;

Bucură-te, că multe minuni faci celor ce te cheamă;

Bucură-te, că demonii fug la auzirea numelui tău;

Bucură-te, Sfinte Părinte Isaachie, mare izgonitor de duhuri necurate, tămăduitor și făcător de minuni!

Condacul 12

Pe rătăcitul Valent l-ai biruit, Sfinte Părinte, căci luminarea Duhului Sfânt te-a trimis din pustia cea roditoare de sfințenie în lumea cea tulburătoare a ispitirilor omenești, și încrezându-te cu totul în Puterea lui Dumnezeu ai alungat eresul din cetatea Constantinopolului: Aliluia!

Icosul 12

Deschizând prin mărturisire ușile Bisericii, deschide și pentru noi porțile ce stau zăvorâte ținând sub lacăt bucuria, sporul, dragostea, liniștea, sănătate, rodirea de prunci și toate darurile pe care Dumnezeu ni le-a dat, ca să te lăudăm cu glasuri curate:

Bucură-te, iubitor de săraci și de bolnavi;

Bucură-te, puternic alungător al necuraților diavoli;

Bucură-te, că îl birui pentru totdeauna pe împăratul răului;

Bucură-te, alăută vestitoare a izbăvirii de neputințe;

Bucură-te, că ne întărești credința prin sfaturi mântuitoare;

Bucură-te, minunat părinte duhovnicesc;

Bucură-te, Sfinte Părinte Isaachie, mare izgonitor de duhuri necurate, tămăduitor și făcător de minuni!

Condacul 13

O, Sfinte Cuvioase Isaachie, Mărturisitorul lui Hristos, vino degrabă și ne scoate din prăpastia pieririi, ferește-ne de accidente, de boli, de necazuri, de războiul cel ucigător de trupuri și de suflete, și ocrotește-ne ca pe niște copii ca să Îi strigăm lui Dumnezeu cu bucurie: Aliluia! (Acest Condac se spune de 3 ori).

Icosul 1

Înăuntrul inimii tale ai primit strălucirea cea fără de materie a Puterii lui Dumnezeu cu care te-ai îmbrăcat ca și cu un veșmânt de preț, și făcându-te de o seamă cu Îngerii ai zburat cu sufletul încă de pe pământ spre culmile îndumnezeirii celor vrednici, lucru pentru care te lăudăm:

Bucură-te, cel ce cu tăria sufletului ai supus patimile;

Bucură-te, cel ce ai alungat negura înșelăciunii;

Bucură-te, cel ce ai zămislit spicul veșnic al nepătimirii;

Bucură-te, cel ce ai biruit trupul spre înălțarea inimii în smerenie;

Bucură-te, rodind ispășirea din arătura sufletului;

Bucură-te, cel ce acum ai multă îndrăzneală în Împărăția Tatălui;

Bucură-te, Sfinte Părinte Isaachie, mare izgonitor de duhuri necurate, tămăduitor și făcător de minuni!

Condacul 1

Slăvim viața ta cea binecuvântată căci ai izvorât râuri de minuni, Sfinte Isaachie, fiind locaș al Dumnezeirii Celei din Trei Sori, slujitor smerit al Tatălui, urmând în pătimiri Fiului și luminând poporul cu harului Duhului Sfânt. Iar acum, auzind aceste rugăciuni și primind lacrimile noastre, ai milă de noi și izbăvește-ne din ispite că iată cu dragoste te chemăm: Bucură-te, Sfinte Părinte Isaachie, mare izgonitor de duhuri necurate, tămăduitor și făcător de minuni!

Rugăciune:

Ca un nor sufletesc purtător de ploaie te-ai arătat celor de pe pământ, Preacuvioase, adăpând ca o brazdă inimile credincioșilor, înconjurând marginile lumii cu cuvintele tale cele dumnezeiești şi ai izvorât ploaia învățăturilor, preaînțelepte. Pentru aceasta ca niște pâraie, buna mireasmă a Duhului, cu cea de Dumnezeu cugetare, o ai odrăslit în inimile tuturor, de Dumnezeu purtătorul Isaachie.

Tu ai gonit întunericul eresului și te-ai dovedit mare făcător de minuni, căci Dumnezeu a căutat la rugăciunile tale și le-a împlinit spre îndreptarea unora și spre mântuirea multora, de aceea știm Sfinte că și acum ai îndrăzneală la Tronul Sfintei Treimi.

Roagă-te pentru noi, păcătoșii, să ne dăruiască iertare de păcate, să pună capăt războiului, să ne dea zile bune, liniștite, să trăim în pace, binecuvântați și izbăviți de ispitele diavolești, ca să ajungem curați în ziua Judecății unde mijlocește pentru noi să primim fericirea veșnică a viețuirii în Împărăția lui Dumnezeu, acum și în vecii vecilor. Amin.

Cuvine-se, cu adevărat, să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită, fără de asemănare, decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile PreaCuratei Maicii Tale și ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi! Amin!