Acatistul Sfintei Mucenice Doroteia din Cezareea Capadociei, Sfânta care a primit 3 mere si 3 trandafiri roșii din Rai (6 februarie)

Condacul 1

Celei străine de frumusețile lumești dar lipită cu inima de bucuriile cerești, care a primit prin rugăciune trei mere și trei trandafiri din Rai, Sfintei Mucenițe și fecioare Doroteia ne rugăm. Iar tu, Sfântă Doroteia, apleacă-te cu îngăduință spre cântarea aceasta și miluiește-ne, iar noi cu evlavie te chemăm: Bucură-te, Sfântă Muceniță Doroteia, aducându-ne daruri sfințite din Rai!

Icosul 1

Dumnezeu cel Bun și Iubitor de oameni de la naștere a zămislit în tine sămânța îngerească, Sfântă Doroteia, și crescându-ți aripi de Heruvim te-ai ridicat pe culmile mărturisirii până la moarte pentru Cel care a poruncit ca numai Lui să I te închini și numai Lui să Îi slujești, iar noi pătrunși de taina muceniciei te slăvim:

Bucură-te, izvor de daruri cerești;

Bucură-te, fericire sădită în lacrimi;

Bucură-te, rodnică roabă a Stăpânului Dumnezeu;

Bucură-te, că ai crescut dint-un mugur al Pomului Vieții;

Bucură-te, că te-ai desăvârșit în Iubire;

Bucură-te, Heruvim ce luminezi Cerul și pământul;

Bucură-te, Sfântă Muceniță Doroteia, aducându-ne daruri sfințite din Rai!

Condacul 2

Te-a născut în cetatea Cezareei dn Capadocia, Sfântă fecioară, și deprinzând de mică dulceața rugăciunii ai crescut precum o vie roditoare, slujind zii și noapte lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 2

Trăiai în curăție și în trezvia luptătoare având întreaga înțelepciune de la Duhul Sfânt, purtându-te cu smerenie și cu blândețe, postind și rugându-te neîncetat:

Bucură-te, că mare era frumusețea chipului tău;

Bucură-te, că mai frumoasă erai la suflet;

Bucură-te, că răspândeai lumină în jur;

Bucură-te, că locul unde erai tu se umplea de har;

Bucură-te, cea înțeleaptă în viața duhovnicească;

Bucură-te, păzindu-ți fecioria ca jertfă pentru Mirele Hristos;

Bucură-te, Sfântă Muceniță Doroteia, aducându-ne daruri sfințite din Rai!

Condacul 3

Toți cei care te cunoștea lăudau numele Domnului Hristos care avea o roabă ca tine, Sfântă Doroieta, cu viață cinstită și sfântă, cu fecioria neprihănită și cu înțelepciunea neasemănată și Îl slăveau pe Făcătorul celor văzute și nevăzute: Aliluia!

Icosul 3

Iubindu-L tu pe Domnul atât de tare, te-ai făcut desăvârșită în lupta împotriva trupului și a diavolului, mânuind cu iscusință sabia războiului duhovnicesc și pentru cei care te cheamă așa:

Bucură-te, biruind uneltirile diavolești;

Bucură-te, dezlegând legăturile vrăjitorești;

Bucură-te, vrednică de Cămara Cerească a lui Hristos;

Bucură-te, că inima ți-ai deșertat-o de tine, primind har dumnezeiesc;

Bucură-te, că te-ai golit de patimi, făcând loc sfințeniei;

Bucură-te, Sfântă Muceniță Doroteia, aducându-ne daruri sfințite din Rai!

Condacul 4

Vestea despre viața ta îmbunătățită a ajuns până la urechile lui Saprichie ighemonul, prigonitorul creștinilor, care a poruncit să fii prinsă și adusă înaintea lui la judecată, dar tu stând înaintea lui te rugai și chemai ajutorul lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 4

Ighemonul te-a pus să jertfești zeilor, înfricoșându-te cu chinuri cumplite pentru a te face pildă altora, dar Duhul Sfânt te-a întărit și ți-a dat a grăi cu chibzuială:

Bucură-te, că ai rămas a sluji Împăratului ceresc;

Bucură-te, că ai nesocotit porunca împăratului păgân;

Bucură-te, că ne ajuți a alege porunca cea mântuitoare;

Bucură-te, că alungi teama;

Bucură-te, că alegându-L pe Dumnezeu, ai vrut a muri pentru El;

Bucură-te, că toate chinurile tale au fost vremelnice;

Bucură-te, Sfântă Muceniță Doroteia, aducându-ne daruri sfințite din Rai!

Condacul 5

Făcându-te priveliște celorlalți creștini, ai îndurat multe munci de la păgâni dar neîncetat aveai pe buze numele Sfânt al Domnului Hristos cu care îți linișteai durerile trupești: Aliluia!

Icosul 5

Ighemonul te-a dus la două femei surori după mamă, Hristina și Calista, care fuseseră creștine dar care de teama muncilor se lepădaseră de Hristos și deznădăjduindu-se, viețuiau în necurăție, plăceri și deșertăciune lumească, iar noi te cinstim:

Bucură-te, că Saprichie le-a cerut să te convingă să crezi în zei;

Bucură-te, că surorile erau întristate de păcatul lor;

Bucură-te, că le mustra lepădarea de Hristos;

Bucură-te, că tu, Sfântă Doroteia, le-ai făcut a se pocăi;

Bucură-te, că Dumnezeu le-a iertat, la rugăciunile tale;

Bucură-te, Sfântă Muceniță Doroteia, aducându-ne daruri sfințite din Rai!

Condacul 6

Trecând o vreme, ighemonul v-a chemat la sine pe cele voi, cele trei femei care petreceți ziua și noaptea în rugăciune neîncetată la Dumnezeu, cerându-I întărire și puterea de a-L mărturisi până la capăt spre bucuria Îngerilor: Aliluia!

Icosul 6

Înfuriindu-se păgânul auzind pocăința celor două surori, și-a rupt hainele de pe el de ciudă și a poruncit să le bage într-un vas de smoală și să pună lemne să le ardă, iar tu Sfântă Doroteia te fericeai de mântuirea lor:

Bucură-te, că le-ai încredințat de iertarea păcatelor;

Bucură-te, că Duhul Sfânt glăsuia prin tine;

Bucură-te, că le-ai vorbit de cununa muceniciei;

Bucură-te, că sfintele femei Hristina și Calista s-au săvârșit în Domnul;

Bucură-te, că focul le-a fost drum lin spre Cer;

Bucură-te, că deznădejdea le-ai schimbat-o în viața veșnică;

Bucură-te, Sfântă Muceniță Doroteia, aducându-ne daruri sfințite din Rai!

Condacul 7

Mai mult te-a chinuit fiul pierzării, Sfântă fecioară, spânzurându-te de mâini și strujindu-ți carnea cu sete de moarte, dar tu erai cuprinsă de atâta veselie de parcă deja intrasei în cămara iubitului Mire, Iisus Hristos: Aliluia!

Icosul 7

Te-au ars cu făclii aprinse dar fața ta era și mai bucuroasă și luminoasă, iar apoi păgânul a poruncit a te tăia cu sabia fiindcă nu mai putea îndura puterea unei fete tinere care se arăta mai curajoasă ca un ostaș.

Bucură-te, că veselie mare era și la cer;

Bucură-te, că îngerii se bucurau de sufletele mântuite;

Bucură-te, că arhanghelii dănțuiau;

Bucură-te, că toți Sfinții, Apostolii, Mucenicii și Proorocii cântau;

Bucură-te, că doreai degrabă a te alătura lor;

Bucură-te, cea ce ai întregit cetele Heruvimilor;

Bucură-te, Sfântă Muceniță Doroteia, aducându-ne daruri sfințite din Rai!

Condacul 8

Ducându-te pe drum spre locul de tăiere, ai întâlnit în cale un învățat păgân pe nume Teofil care era cunscător în științele filozofiei și care te-a batjocorit strigând la tine să îi trimiți mere și trandafiri din Raiul Mirelui tău pe care tu abia așteptai să Îl vezi: Aliluia!

Icosul 8

I-ai răspuns, Sfântă Muceniță: ”Cu adevărat voi face aceasta!”, și sosind la locul tăierii l-ai rugat pe călău să te lase puțin să te rogi lui Dumnezeu:

Bucură-te, că îndată a apărut un înger sub formă de prunc mic, foarte frumos;

Bucură-te, că aducea într-o basma curată trei mere și trei trandafiri roșii;

Bucură-te, că rugăciunea ta întotdeauna e ascultată;

Bucură-te, că ne trimiți și nouă bucurii cerești;

Bucură-te, că ne îndestulezi cu dulceața merelor din Rai;

Bucură-te, că ne înfrumusețezi cu mireasma florilor împărătești;

Bucură-te, Sfântă Muceniță Doroteia, aducându-ne daruri sfințite din Rai!

Condacul 9

Apoi ți-ai plecat sfântul cap sub sabie, ducându-te dănțuind la Hristos Domnul pe care din tinerețe L-ai iubit și ai primit cununa biruinței din mâna Lui: Aliluia!

Icosul 9

Îngerul Domnului, făcând întocmai cum l-ai rugat, înfățișat ca un prunc de patru ani s-a dus la Teofil care se afla pe stradă, râzând cu prietenii lui păgâni de promisiunea ta de a-i trimite mere și flori din Rai, și punând înaintea lui basmaua cu darurile tale, Sfântă Muceniță, îngerul i-a zis: „Precum a făgăduit, Sfânta fecioară Doroteia ţi-a trimis acestea din Raiul Mirelui său”:

Bucură-te, că Teofil știa că e luna februarie;

Bucură-te, că nu se puteau găsi mere așa frumoase și trandafiri iarna în Capadocia;

Bucură-te, că mireasma lor era nepământeană;

Bucură-te, că se mira de pruncul ce grăise ca un bărbat desăvârșit;

Bucură-te, că Teofil pe loc a crezut în Dumnezeu;

Bucură-te, că s-a făcut bucurie nouă în Cer pentru sufletul lui;

Bucură-te, Sfântă Muceniță Doroteia, aducându-ne daruri sfințite din Rai!

Condacul 10

Pentru mărturisirea de credință a lui Teofil ighemonul l-a dat pe acesta la moarte, că el striga în toată cetatea Numele Domnului Hristos, binecuvântându-te Sfântă Doroteia pentru luminarea ce se făcuse prin rugăciunile tale, cunoscând că Dumnezeu este cel ce l-a întors din rătăcire și cu bucurie și-a dat viața pentru El: Aliluia!

Icosul 10

Dumnezeu este nevăzut, viu şi de viaţă dătător și de grabă împlinește doriririle cele bune ale robilor Săi care vor cu tot dinadinsul a ajunge în Împărăția Lui, iar noi te slăvim, Sfântă Doroteia:

Bucură-te, cea ce ne trimiți îngeri vestitori;

Bucură-te, că mijlocești mila lui Dumnezeu;

Bucură-te, trezindu-i la credință pe cei pierduiți;

Bucură-te, hrănindu-ne cu mană cerească;

Bucură-te, desăvârșită muceniță și fecioară;

Bucură-te, crinul preacurat din soborul Maicii Domnului;

Bucură-te, Sfântă Muceniță Doroteia, aducându-ne daruri sfințite din Rai!

Condacul 11

Viața ta a fost ca o picătură de rouă pe pământul arid al cetății slujitorilor idolești, Sfântă Doroteia, dar prin chinuri te-ai schimbat într-un fluviu curgător plin de viață, lăsând în urma ta albia harului în inimile celor ce ți-au privit mucenicia: Aliluia!

Icosul 11

Acele urme s-au arătat rodnice fiindcă după Teofil și alți păgâni, atinși de aripa Duhului Sfânt, au crezut în Hristos Dumnezeu și au ales a muri pentru El, iar noi ne închinăm așa:

Bucură-te, deschizând pecetea inimilor împietrite;

Bucură-te, cheia ușii minții celor orbiți de demoni;

Bucură-te, apărătoarea celor înșelați de diavoli;

Bucură-te, vindecătoarea sufletelor păgubite de vrăjitori;

Bucură-te, dezlegarea blestemelor ce aduc tristețe și deznădejde;

Bucură-te, înger ce ne acoperi cu aripile tale de Heruvim;

Bucură-te, Sfântă Muceniță Doroteia, aducându-ne daruri sfințite din Rai!

Condacul 12

Multe și nenumărate minuni faci pentru cei care aleargă la mijlocirea ta cu credință, Sfântă Doroteia, de aceea credem cu putere că nu ne vei lăsa nemiluiți și vei răspunde rugăciunilor noastre spre slava lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 12

Binecuvântată ai fost, Sfântă fecioară, să primești împlinirea dorinței tale celei bune, primind din Rai darurile sfinte și înmiresmate! Aleargă și pentru noi la bunăvoința lui Dumnezeu și adu-ne minunea împlinirii cererilor noastre, a celor care te strigăm:

Bucură-te, alăută a Duhului Sfânt;

Bucură-te, harfă a armoniei dumnezeiești;

Bucură-te, apă curgătoare ce speli îndoiala;

Bucură-te, râu bineplăcut ce alungi durerea,

Bucură-te, fluviu ce treci prin mijlocul inimii noastre;

Bucură-te, adăpându-ne setea de Dumnezeu;

Bucură-te, Sfântă Muceniță Doroteia, aducându-ne daruri sfințite din Rai!

Condacul 13

Sfântă Muceniță Doroteia, mireasa Domnului Hristos, te rugăm primește aceste rugăciuni și apără-ne de vrăjmașii văzuți și nevăzuți, de ispite, de vrăji, de blesteme și de toată lucrarea diavolească, să fim eliberați de chinuri și să ne îndestulăm de bunătățile Raiului încă de pe acum: Aliluia! (Acest Condac se spune de 3 ori).

Icosul 1

Dumnezeu cel Bun și Iubitor de oameni de la naștere a zămislit în tine sămânța îngerească, Sfântă Doroteia, și crescându-ți aripi de Heruvim te-ai ridicat pe culmile mărturisirii până la moarte pentru Cel care a poruncit ca numai Lui să I te închini și numai Lui să Îi slujești, iar noi pătrunși de taina muceniciei te slăvim:

Bucură-te, izvor de daruri cerești;

Bucură-te, fericire sădită în lacrimi;

Bucură-te, rodnică roabă a Stăpânului Dumnezeu;

Bucură-te, că ai crescut dint-un mugur al Pomului Vieții;

Bucură-te, că te-ai desăvârșit în Iubire;

Bucură-te, Heruvim ce luminezi Cerul și pământul;

Bucură-te, Sfântă Muceniță Doroteia, aducându-ne daruri sfințite din Rai!

Condacul 1

Celei străine de frumusețile lumești dar lipită cu inima de bucuriile cerești, care a primit prin rugăciune trei mere și trei trandafiri din Rai, Sfintei Mucenițe și fecioare Doroteia ne rugăm. Iar tu, Sfântă Doroteia, apleacă-te cu îngăduință spre cântarea aceasta și miluiește-ne, iar noi cu evlavie te chemăm: Bucură-te, Sfântă Muceniță Doroteia, aducându-ne daruri sfințite din Rai!

Rugăciune:

Celei fericite între fecioare, care s-a învrednicit a primi trei mere și trei trandafiri roșii din Rai pentru încredințarea păgânului teofil de puterea lui Dumnezeu, Sfintei Mucenițe Doroteia îi cerem a ne milui cu rugăciunile ei la Tronul lui Dumnezeu, să ne primească pocăința și să ne dea iertare de păcate, să fim curați ca lacrima pentru a putea intra în Împărăția Lui cea cerească, acum și în vecii vecilor. Amin.

Cuvine-se, cu adevărat, să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită, fără de asemănare, decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile PreaCuratei Maicii Tale și ale tuturor Sfinţilor, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi! Amin!

Lasă un comentariu