Ca o mireasa

Ca o mireasa tanara, ceata se asternea azi-noapte peste case. Era ca o panza alba asteptand sa fie pictata de licurici. Era totusi frig, un aer de iarna din toamna ce-ncet apunea si ea, tremurand. Era ca-n povesti, desi se simtea aerul rece asa de viu…din aripi batand…

Ca o mireasa vesela, ceata se intindea pana la pamant. Atingea si frunzele uscate cazute din ramurile tot mai goale. Era ca un menuet al noptii, cantat in game armonice de nunta vesnica. Era ca o serata de corzi, cu viori cautandu-si partitura printre nori…

Ca o mireasa imbujorata, ceata se lasa apoi pictata de cer…cu o pensula nevazuta, Cineva o mangaia cu maiestrie, intr-un dans nuptial fara sfarsit. Era ca explozie de lumini mici si calde, imprastiate prin ceata. Era ca o ploaie de stele, intiparite pe panza ce se destrama tot mai mult, ca un joc…

Trecuta de prima tinerete, ceata se bucura, mangaiata de Domnul…caci Cineva ii spusese sa adoarma, si sa lase Lumina sa patrunda prin ea, ca o vindecare. Era o noapte tarzie, cu stele devenind faclii, pe cerul tot mai limpede. Era o noapte adanca, ce calatorea linistita spre zi…

In sfarsit, Cineva ii aratase drumul: Lumina din Domnul, patrunsa si in ochii sufletului meu, privind de la geam. 

Ca o mireasa, azi-noapte ceata se cununase cu Cerul, si devenise una cu El…